Sălbăticia Bucovinei - TVR - "Regatul Sălbatic"

Asociatia Wild Bucovina invitată la emisiunea "Regatul Sălbatic" TVR3 & TVR HD.
Locurile rămase în memoria fiecăruia dintre noi poartă, o știm cu toții, încărcături emoționale. Starea momentului se imprimă în cortexul afectiv al ființei noastre înbogățindu-ne pe vecie. Există situații în care momente ca cele de față, la care nu am participat direct, odată imortalizate pe film, transcend egoul martorului direct și devin un dar pentru toți care pot privi și înțelege o asemenea frumusețe. În asta constă noblețea meseriei noastre, a celor care ne dorim să fim cât mai aproape de natura sălbatică pentru ca apoi să dăruim celorlalți semeni realitatea captata prin obiectivul aparatului fotografic sau a camerei de filmat. Astăzi vă împărtășim din "Regatul Sălbatic" emoția și trăirea celor care dedică timp și resurse pentru ca voi în atmosfera domestică a propriului cămin să înțelegeți de ce uneori sălbăticia e bine să rămână ferită de pasul omului. Un bătrân și înțelept vânător îmi spunea odată că la senectute plăcerea ieșirii în natură e mai degrabă dată de observarea faunei decât de dobândirea ei prin vânătoare. Astfel a ajuns Alexandru Satmari să observe natura prin obiectivul aparatului de filmat. Un bun exemplu pe care ne străduim să-l urmăm.
Arhiva "Regatul Sălbatic" TVR 3 & TVR HD